Voluntariat

Ce este voluntariatul?

Voluntariatul este un mod de a îți face prieteni noi, de a ajuta la corectarea unor probleme sociale, și de a te dezvolta ca individ.

Prin voluntariat investești și în tine, deoarece acumulezi o serie de competențe care te ajută atât în relația cu cei din jurul tău, dar şi în mediul de studiu din care faci parte.

Cine poate fii voluntar?

Atât timp cât există voinţă şi entuziasm, orice persoană poate să aducă în acest mod o contribuţie societății.

Sunt zeci de motive pentru care ar trebui să faci voluntariat, dar noi îți prezentăm câteva:

Motive să fii voluntar

1. Îţi faci noi prieteni

Voluntariatul te poate ajuta să-ţi depăşeşti timiditatea şi să îţi dezvolţi abilităţile de socializare, mai ales într-un mediu, cum este Experiment.Teatru.Clandestin. unde caracterele sunt formate și antrenate. Noi lucrăm în echipă și ne asigurăm că toată lumea este mulțumită.

2. Voluntariatul te ajută în carieră

Voluntariatul te responsabilizează, te învaţă cum să îţi gestionezi timpul, îţi dă anumite competenţe care te vor ajuta la un moment dat în carieră. Atunci când eşti voluntar trebuie să dedici un anumit interval de timp organizaţiei, trebuie să lucrezi în echipă şi să înveţi să comunici deschis şi calm cu colegii tăi, trebuie să ajuţi la soluţionarea diverselor probleme, să contribui la un anumit proiect de la început până la final, ceea ce înseamnă că trebuie să fii organizat şi să ştii să gestionezi eficient sarcinile care îţi revin. Toate aceste competenţe sunt absolut necesare la locul de muncă şi te pot ajuta chiar să obţii jobul pe care ţi-l doreai sau să avansezi în carieră.

3. Voluntariatul te face să te simţi împlinit

Oamenii de ştiinţă au demonstrat că voluntariatul te face mai fericit pentru că reduce stresul şi te face mai sănătos. Munca unui voluntar este indispensabilă şi contribuie la formarea ta ca individ, la sculptarea unui caracter frumos și echilibrat.

4. Descoperi lumea din jurul tău

Atunci când eşti voluntar descoperi cum funcționează o organizație, cum se desfășoară anumite proiecte, mai ales la Experiment.Teatru.Clandestin. vei descoperi cum materializăm ideile, planurile și conceptele unice și nonconformiste din cadrul spectacolelor, festivalurilor sau cursurile organizate de noi.

Înscriere voluntariat